Metodă de pontaj
Pontaj NFC: atingi autocolantul cu telefonul și ai pontat
Un autocolant NFC de câțiva lei, lipit la intrare, poartă linkul de pontare al locației. Angajatul îl atinge cu telefonul, se deschide pagina de pontare în contul lui și apasă Intrare sau Ieșire. Pentru cine nu vrea telefoane în hală, un terminal fix la care omul pontează cu cardul lui.
NFC: aceeași tehnologie ca plata cu telefonul
Dacă ai apropiat vreodată telefonul de terminalul de plată dintr-un magazin, ai folosit NFC. Merge pe câțiva centimetri, fără semnal, fără baterie în autocolant. Pentru pontaj, la intrare se lipește un autocolant NFC pe care e scris linkul de pontare al locației. Telefonul citește autocolantul, deschide linkul în browser, iar omul, deja intrat în cont, apasă butonul. Citirea nu cere internet; pontajul are nevoie de semnal ca să plece.
Autocolantul de la intrare, pas cu pas
- În Pontajj, la Configurare, Locații GPS, fiecare locație are linkul ei de pontare; pentru intrările unde vrei ca un link copiat să nu fie primit, bifezi în fișa locației „Autocolant securizat”.
- Ne spui câte intrări ai și pe ce suprafață stau (pe metal, toc de ușă sau dulap, folosim varianta „on-metal”).
- Pontajj scrie autocolantele și le blochează: după blocare nimeni nu mai poate rescrie linkul.
- Le primești gata de lipit, le pui lângă ușă, iar oamenii le folosesc din aceeași zi.
Scrierea autocolantelor e serviciul nostru, contra cost; clientul nu are nevoie de nicio aplicație de scris tag-uri. Autocolantele de perete nu se numără la limitele planului.
Autocolantul securizat: un link nou la fiecare atingere
Autocolantul obișnuit (NTAG213) poartă același link mereu, deci linkul se poate copia. Autocolantul securizat folosește cipul NTAG424 DNA: la fiecare atingere scrie în link numărul atingerii și o semnătură calculată de cip cu o cheie pe care o are doar locația ta în Pontajj. Aplicația verifică semnătura și cere ca numărul atingerii să fie mai mare decât ultimul primit. Un link fotografiat, copiat sau trimis pe WhatsApp e respins și apare la Pontări suspecte. Cheile nu ies din aplicație: autocolantele securizate le scrie Pontajj.
Cardul personal, la terminalul de la intrare
A doua formă e pentru locurile unde oamenii nu au telefon potrivit sau unde nu vrei telefoane în hală. Un terminal fix cu cititor NFC stă la intrare și e legat de Pontajj prin API, pe planul Maxim. Fiecare angajat primește un card sau un breloc, înregistrat la Configurare, Tag-uri NFC, cu identificatorul lui și numele omului. La intrare, omul apropie cardul de terminal și a pontat, fără telefon și fără cont deschis. Terminalul e un aparat al firmei; la configurare îți arătăm cheia API o singură dată, iar documentația e în aplicație.
Ce vede angajatul când pontează
Atinge autocolantul, se deschide pagina de pontare cu locația deja aleasă, apasă butonul mare de Intrare sau Ieșire. Aplicația confirmă pe loc: „Intrare înregistrată la Sediu”. Pe panoul lui vede orele de azi, zilele lucrate luna asta și concediul rămas.
Comparat cu amprenta, cardul la cititor sau PIN-ul
- Autocolant NFC: câțiva lei la fiecare intrare, nimic de întreținut, protejat de contul omului, de verificarea poziției și de regula „un om, un telefon”.
- Amprentă: cititor la fiecare intrare, service, iar amprenta e dată biometrică, cu obligații GDPR în plus.
- Card la cititor fix: carduri de înlocuit când se pierd, iar cardul se poate împrumuta; în Pontajj varianta cu terminal rămâne pentru cei fără telefon.
- PIN sau cod: nimic de cumpărat, dar codul se dă mai departe.
Pe ce telefoane merge
Pe Android-urile cu NFC și pe iPhone de la XS în sus, fără nicio aplicație instalată: telefonul citește autocolantul și deschide linkul. Pentru telefoanele fără NFC rămâne codul QR al aceleiași locații, iar pentru echipele de pe teren pontajul GPS. Cum se protejează datele oamenilor, în articolul despre GDPR la pontaj. Contul se face în câteva minute, cu 14 zile gratuit, fără card.
Întrebări frecvente despre pontaj NFC
Citește și
Alte pagini despre pontaj
Pontezi cu echipa de mâine dimineață?
Contul îl faci în câteva minute, iar asistentul din aplicație te duce prin restul. Dacă te blochezi, ne scrii pe WhatsApp. Mâine dimineață vezi cine a apărut la lucru, oriunde sunt.