Pe șantier
Pontaj construcții: fiecare șantier cu zona lui pe hartă, fiecare muncitor cu orele lui
Marchezi fiecare șantier pe hartă, cu raza lui. Muncitorii pontează din telefonul lor când ajung și când pleacă, iar tu vezi din birou cine e pe care șantier. Orele ies pe fiecare punct de lucru, fișa de prezență e gata pentru ITM, iar costul muncii se împarte pe șantiere.
De ce condica nu ține pe șantier
Ai 25 de oameni: 15 pe un șantier, schimbați pe parcurs, câțiva în drum spre altul, doi la depozit. Vineri seara ai pe masă patru condici, fiecare cu „șeful de echipă a confirmat”, iar luni dimineață Excelul nu se potrivește cu ce spun oamenii. La control, inspectorul întreabă cine e la lucru acum și cere evidența orelor pe zile. Pontajul din telefon răspunde la amândouă în aceeași clipă.
Fiecare șantier, o zonă pe hartă
La Configurare, Locații GPS, adaugi șantierul: cauți adresa sau lipești coordonatele, dacă e în câmp, și setezi raza. La un șantier mediu, 200 până la 500 de metri: telefoanele au erori de 10 până la 30 de metri, iar șantierul are mai multe intrări. Muncitorul apasă Intrare când ajunge; aplicația verifică dacă e în zona vreunui șantier și salvează pontajul cu ora și locul. Când se mută la alt șantier în aceeași săptămână, pontează acolo și orele se duc pe șantierul potrivit, fără să schimbi nimic.
Unde GPS-ul nu prinde: QR sau NFC la baracă
În subsoluri, în hale închise sau pe telefoane vechi, semnalul e slab. Tipărești codul QR al șantierului din aplicație și îl lipești la baracă sau la intrarea în hală; același link merge pe un autocolant NFC de câțiva lei. Codul alege șantierul, iar pontajul intră și fără poziție, marcat de confirmat. Din Setări poți trece verificarea pe modul semnalizat: pontajul din afara zonei trece, dar apare la Pontări suspecte, cu distanța până la cel mai apropiat șantier. Detalii pe paginile despre pontajul GPS și pontajul QR.
Ce vezi din birou
Raportul zilnic arată, pe fiecare șantier, cine a pontat, la ce oră a intrat și a ieșit, câte ore a făcut și câte peste program. Cine era planificat și nu a pontat apare absent. Pontările de pe alt telefon decât al omului, din VPN sau din afara zonei stau deoparte, cu explicația, ca să întrebi șeful de echipă.
Orele suplimentare, de noapte și de sărbători
Pe șantier programul se lungește. Raportul lunar separă orele suplimentare, de noapte, de weekend și de sărbători, pe fiecare om, și îți spune ce cere legea: orele suplimentare se compensează cu timp liber plătit în 90 de zile sau se plătesc cu sporul din contract, de cel puțin 75%. Cine depășește media legală de ore pe săptămână apare semnalat înainte să afle inspectorul. Regula completă, în articolul despre timp liber sau bani pentru orele suplimentare.
Controlul ITM pe șantier
Inspectorii intră, numără oamenii aflați la lucru și abia apoi cer actele: contract declarat în REGES-Online cel târziu în ziua dinaintea primei zile de lucru și evidența orelor zilnice, cu ora de început și de sfârșit. Din Pontajj descarci fișa colectivă de prezență a oricărei luni, în PDF, iar contractele și actele adiționale pleacă din aplicație direct în registru, prin legătura oficială cu Inspecția Muncii. Lista de pregătire, în articolul despre controlul ITM; termenele registrului, în ghidul REGES-Online.
Cât te costă fiecare șantier
Când statul de plată se face în aplicație, costul muncii se împarte pe punctele de lucru după orele pontate la fiecare. Afli cât a costat manopera pe fiecare șantier în luna respectivă, fără tabele făcute de mână. Pentru salariații mobili, Codul Muncii cere și un acord scris privind evidența orelor; modelul e pe site, gata de completat. Cum lucrează echipele de teren cu aplicația, în articolul despre pontajul GPS pe șantier.
Prețul e pe firmă, în limita angajaților din plan, cu 14 zile gratuit, fără card. Șantierele și codurile lor nu se numără la limitele planului.
Întrebări frecvente despre pontaj construcții
Citește și
Alte pagini despre pontaj
Pontezi cu echipa de mâine dimineață?
Contul îl faci în câteva minute, iar asistentul din aplicație te duce prin restul. Dacă te blochezi, ne scrii pe WhatsApp. Mâine dimineață vezi cine a apărut la lucru, oriunde sunt.